Testul cu poligraf pentru pretendenții la funcția de președinte și vicepreședinte al ANI nu va fi obligatoriu
10:45 | 17.05.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Hotărârea Curţii Constituţionale prin care a declarat neconstituțională practica obligatorie a testului poligraf pentru accederea în funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI) va fi publicată în numărul de mâine al Monitorului Oficial, informează MOLDPRES.
Decizia Curţii a fost adoptată la data de 10 aprilie curent, după ce fostul candidat la conducerea ANI, Teodor Cârnaț, a depus o sesizare în acest sens. Acesta a contestat prevederea care instituie testarea la poligraf și care îi obligă pe candidații la funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate să susțină (pozitiv) această probă.
Atunci, înaltul for a constatat că testul poligraf nu reprezintă o metodă științifică acceptată la nivel european sau internațional și un procedeu sigur de detectare a comportamentelor simulate. Astfel, Curtea a reținut că certitudinea științifică a rezultatului testului poligraf are, în general, o pondere redusă, iar dreptul de a participa la administrarea treburilor publice și dreptul la muncă are o pondere mare, mai ales că, în cazul în care nu susțin în mod pozitiv testul poligraf, candidații la funcția de președinte sau de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate nu pot fi desemnați câștigători ai concursului.
Din această perspectivă, Curtea a considerat că obligativitatea susținerii pozitive a testului poligraf reprezintă o măsură disproporționată.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)