ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Silvicultorii din R. Moldova şi România au efectuat lucrări comune pentru protecţia pădurii

14:09 | 17.05.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Un grup de specialişti ai Regiei Naţionale a Pădurilor din România “Romsilva” s-a aflat în perioada 14-17 mai în Republica Moldova. Împreună cu colegii de la “Moldsilva”, silvicultorii au realizat mai multe acţiuni comune pentru protecţia pădurilor, transmite MOLDPRES.

Programul vizitei a inclus instruiri, în cadrul cărora s-a discutat despre perfecţionarea personalului cu atribuţii de protecţie, colaborarea şi schimbul de experienţă privind folosirea preparatelor fito-sanitare. “Am avut întotdeauna susţinerea specialiştilor de la “Romsilva”, am realizat de comun acord proiecte interesante şi folositoare fondului silvic, iar printr-un memorandum semnat în acest an la Bucureşti, am reconfirmat intenţiile de a lucra împreună pe acest segment”, a menţionat Ion Haralampov, directorul Agenţiei “Moldsilva”.

După realizarea agendei teoretice a vizitei, specialiştii s-au deplasat în teren, la întreprinderile silvice din Străşeni, Călăraşi, Orhei, Chişinău, precum şi la Rezervaţia Naturală “Plaiul Fagului". Silvicultorii au monitorizat suprafeţele supuse combaterii dăunătorilor defoliatori, au verificat starea de sănătate a pădurilor în care s-au efectuat lucrări de regenerare naturală.

„Există mai multe posibilităţi de îmbunătăţire a metodelor de monitorizare şi combatere a dăunătorilor, or, suntem gata să împărtăşim din experienţa noastră şi colegilor de peste Prut. În România folosim mai mult preparate biologice, care sunt inofensive sectorului agricol şi ne-am dori ca aceste practici să fie preluate şi de silvicultorii din R. Moldova”, a precizat Dan Aldea, şeful delegaţiei de la „Romsilva”, solicitat de MOLDPRES.

Delegaţia Regiei Naţionale a Pădurilor din România a inclus 25 de specialişti, reprezentanţi ai tuturor direcţiilor “Romsilva”. Silvicultorii din Republica Moldova și România au dezvoltat relații strânse în ultimii 27 de ani, existând numeroase schimburi de experiență și acțiuni comune între “Moldsilva” și “Romsilva”. Ultimul Memorandum de înţelegere a fost semnat în luna martie curent şi prevede schimbul de informații între cele două instituții, transfer de know-how, schimburi de experiență și instruirea silvicultorilor, participarea la concursuri profesionale, dezvoltarea de proiecte comune, colaborarea în sectorul investițiilor.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img18004082

img18004082

img18004082

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!