ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Studiu: Competențele absolvenților instituțiilor de învățământ superior nu corespund cerințelor angajatorilor

15:30 | 17.05.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Aproximativ jumătate din companiile din Republica Moldova se confruntă cu probleme sistematice în identificarea angajaților care ar dispune de competențele necesare, s-a constatat în cadrul conferinței de presă, organizate astăzi de Oficiul din Moldova al Băncii Mondiale cu ocazia prezentării perspectivelor economice pentru Moldova și a subiectului special „Învățământul superior și necesitatea de a îmbunătăți relevanța și eficiența lui”, informează MOLDPRES.  

Mulți angajatori din Republica Moldova nu reușesc să completeze locurile de muncă vacante din cauza lipsei absolvenților instituțiilor de învățământ superior, care ar dispune de competențele necesare pe piața muncii, a menționat coautoarea studiului Lucia Casap. Circa 43 la sută din absolvenții instituțiilor de învățământ superior, antrenați în câmpul muncii, au raportat lipsa concordanței între studiile lor și locul de muncă, inclusiv studii excesive (28 la sută) și ocuparea într-un domeniu care nu are legătură cu studiile lor (9 la sută).

Aproximativ unul din doi absolvenți cu vârsta sub 30 de ani raportau o astfel de problemă în anul 2015. Experții Băncii Mondiale menționează că parteneriatele eficiente între universități și sectorul privat sunt limitate. Legătura precară dintre învățământul superior și piața forței de muncă „dăunează persoanelor și economiei”. Aceasta reduce perspectivele de obținere a locurilor de muncă pentru absolvenți, împiedică creșterea economică și indică utilizarea ineficientă a resurselor, atât din bugetul de stat, cât și din bugetele familiilor.

Potrivit experților băncii, Cadrul Național al Calificărilor din Republica Moldova necesită îmbunătățiri pentru a oferi o imagine clară asupra rezultatelor necesare pe piața națională a muncii. Universitățile nu beneficiază de îndrumări clare cu privire la competențele pe care ar trebui să le dezvolte. Mai mult ca atât, chiar și discuțiile destul de intense cu comunitatea de afaceri privind cererea de competențe nu au favorizat deocamdată dezvoltarea standardelor profesionale (ocupaționale).

Banca Mondială constată că instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova dispun de un nivel de autonomie sporit, dar nu și de transparență și responsabilitate clară. Mecanismul de finanțare al învățământului superior nu prezintă stimulente de încurajare a instituțiilor să ofere absolvenților competențe care i-ar ajuta să obțină locuri de muncă bune.

În Republica Moldova există 30 de instituții de învățământ superior la un număr de studenți în declin rapid. În timp ce numărul universităților s-a micșorat de la 35 la 30 în anii 2005/06, numărul studenților a scăzut cu peste 40 la sută în aceeași perioadă și va continua să scadă. Cu un număr de 1700 de studenți pe universitate în 2020, este tot mai puțin probabil că universitățile pot îmbunătăți sau chiar menține calitatea studiilor, opinează experții BM.

Mecanismele de finanțare transparente și bazate pe rezultate pot avea un rol important în promovarea eficienței. Există o necesitate clară de promovare a eficienței și de optimizare a rețelelor, mai apreciază Banca Mondială.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img18004090

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!