ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova

16:32 | 17.05.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Oficialii au discutat mersul pregătirilor pentru reuniunea oficială în formatul de negocieri „5+2”, care va avea loc în perioada 29-30 de mai curent, la Roma, Italia. A fost specificată importanța asigurării unei continuități în cadrul negocierilor și livrarea unor rezultate concrete în procesul de implementare a deciziilor protocolare semnate de către Chișinău și Tiraspol în noiembrie 2017 și pe 24 aprilie 2018.

De asemenea, cei doi s-au referit și la dinamica grupurilor de lucru. În acest sens, vicepremierul Cristina Lesnic a punctat importanța demarării lucrărilor grupului de lucru pentru drepturile omului, componența căruia a fost recent aprobată din partea Chișinăului, cu înaintarea propunerii de a convoca până la reuniunea de la Roma a unei ședințe comune cu implicarea experților de pe ambele maluri ale Nistrului.

Totodată, au fost trecute în revistă progresele înregistrate pe dosarele: școlilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, apostilării diplomelor de studii neutre emise de Universitatea “Taras Șevcenco” din Tiraspol, terenurilor agricole din raionul Dubăsari, asigurării liberei circulații pe podul dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc, organizării interacțiunii în sfera comunicațiilor electronice și cel al autovehiculelor cu plăci din stânga Nistrului. A fost reiterată obligativitatea finalizării integrale a fazei de soluționare a acestor dosare.

De asemenea, a fost discutată și situația din perimetrul Zonei de Securitate, punctându-se necesitatea respectării angajamentelor asumate anterior, inclusiv în partea ce ține de restabilirea infrastructurii podului dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc și facilitarea circulației libere pe acesta.

img18004099

img18004099

img18004099

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!