Au fost inaugurate Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor
18:29 | 18.05.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Muzeografi din întreaga țară s-au întrunit astăzi în incinta Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din capitală la ceremonia de inaugurare a Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, informează MOLDPRES.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a menționat realizările obținute de către muzeografi în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național. ”Aceste valori pe care le păstrați constituie un bun al tuturor. Muzeele din Edineț, Râșcani și din alte localități mă inspiră să cred că muzeografii sunt cei care înțeleg misiunea lor în dezvoltarea țării”, a subliniat Monica Babuc. La rândul său, profesorul universitar Ioan Opriș din România a afirmat că ”patrimoniul cultural național pe care îl avem adunat prin energia mai multor generații trebuie păstrat și transmis mai departe”.
În cadrul manifestării, ministrul Monica Babuc a înmânat certificate de înregistrare a unor noi instituții muzeale, deschise în acest an: Muzeul de etnografie din satul Cania, raionul Cantemir, Muzeul de etnografie din satul Văleni, raionul Cahul și Muzeul privat ”Curte țărănească tradițională” din satul Văleni, raionul Cahul.
Totodată, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a premiat cei mai buni specialiști în domeniu. În posesia diplomelor de merit ale ministerului de resort au intrat: Natalia Șalaghinova, gestionarul colecției de grafică națională a Muzeului Național de Artă al Moldovei, Marceliu Cirimpei, muzeograf de categoria I, secția Evidență și documentare a aceleiași instituții, Irina Badiuc, ghid-coordonator la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Nadejda Sârghi, șef al Bibliotecii Științifice a aceleiași instituții, Eugenia Golban, secția Relații publice, educație muzeală, de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Natalia Mateevici, cercetător științific coordonator la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Dmitrii Rusu, șef filială, Conacul familiei Rali din satul Dolna, Nisporeni, Casa-Muzeu ”A. S. Pușkin”, Veronica Priseajniuc, muzeograf, secția Artă populară, Muzeul Ținutului Edineț, Parascovia Sarandi, satul Advarma, municipiul Comrat, Ignat Cazmalî, mecenat, satul Advarma, municipiul Comrat și Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Nisporeni.
Trofeul oferit de Ziua Internațională a Muzeelor de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a fost acordat celei mai bune instituții muzeale – Muzeului Național de Artă al Moldovei.
În continuare a urmat un concert, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, dirijată de maestrul Mihail Agafița.
Actualmente, în Registrul Național al Muzeelor din Republica Moldova sunt înscrise 124 de muzee, dintre care doar șase muzee cu 12 filiale sunt în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)