ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Congresul SUA a înregistrat o rezoluție în susținerea Moldovei, Georgiei și Ucrainei

10:34 | 22.06.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Statele Unite susțin integritatea teritorială și suveranitatea politică a Moldovei, Ucrainei și Georgiei, precum și reafirmă suportul pentru guvernările alese democratic și oamenii din cele trei țări, se arată într-o rezoluție înregistrată în Congresul SUA, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Documentul stipulează angajamentul SUA de a susține cele trei state pe parcursul integrării europene, asigurarea securității energetice și intensificarea cooperării comerciale.

Totodată, rezoluția condamnă agresiunea rusă în regiune și cere retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse, ilegal aflate pe teritoriul celor trei state. Documentul cheamă aliații din Europa și ONU să pună presiune în continuare pe Guvernul Federației Ruse pentru ca această să-și respecte angajamentele internaționale. 

Rezoluția înregistrată în Congresul SUA face apel către Departamentul de Stat pentru dialog deplin și activ împotriva imixiunii Federației Ruse în procesele democratice ale celor trei națiuni suverane.

Textul integral al documentului poate fi consultat aici https://www.congress.gov/bill/115th-congress/house-resolution/955/text?q=%7B%22search%22%3A%5B%22h.res.+955%22%5D%7D&r=1

img18005329

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!