ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șoferul, care a accidenta mortal un cuplu din Criuleni, a fost condamnat la închisoare

09:44 | 20.07.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Șoferul, care acum doi ani a accidentat mortal un cuplu, care traversa strada în apropiere de satul Paşcani, raionul Criuleni, a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul s-a produs în seara zilei de 13 septembrie 2016. Bărbatul, aflat la volanul unui Opel Zafira, a tamponat două persoane care traversau carosabilul. Impactul a fost atât de puternic, încât victimele au decedat pe loc.

Șoferul, în vârstă de 39 de ani, a fost anterior condamnat la amendă pentru huliganism.

Inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia.

Pe lângă sentința de condamnare, șoferul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de cinci ani.

Sentinţa este cu drept de atac.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!