ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un moldovean a decedat în urma prăbuşirii podului rutier din Italia

12:53 | 15.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Un cetăţean al Republicii Moldova a decedat în urma prăbuşirii podului rutier din regiunea oraşului Genova, Italia. Informaţia a fost confirmată astăzi de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, informează MOLDPRES. 

Consulatul țării noastre de la Milano se află în contact cu rudele. Consulul General s-a deplasat la Genova.

În urma prăbuşirii podului, au decedat cel puţin 38 de persoane, potrivit ultimului bilanţ. Tragedia s-a produs ieri, pe autostrada A10, în regiunea oraşului italian Genova.

Consulatul Republicii Moldova la Milano este în contact permanent cu autorităţile locale şi monitorizează evoluția situației. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reaminteşte că cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al Consulatului de la Milano:  +39 320 610 89 89.

(Reporter N. Sandu, editor A. Răileanu)

img18007227

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!