ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Educației a explicat cu cât vor crește salariile profesorilor în anul 2025

15:18 | 18.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Salariile profesorilor vor fi majorate cu o valoare încadrată între 7,6% și 15,2% în anul 2025, în funcție de gradul didactic deținut. Astfel, majorarea va constitui cel mult 758 de lei în cazul profesorilor care nu au grad didactic, 1568 de lei în cazul pedagogilor cu grad didactic II, 1975 de lei pentru cei care dețin grad didactic I și 2016 lei pentru gradul didactic superior. Datele au fost prezentate astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, după ce Guvernul a aprobat un proiect în acest sens, transmite MOLDPRES.

Dacă în 2024, salariul unui profesor care nu avea grad didactic varia între 8568 de lei și 10022 de lei, atunci după toate modificările care le vom opera, salariul pentru această categorie va constitui între 9200 de lei și 10780 de lei. Deci, față de 2024, vorbim de majorări de la 632 de lei la 758 de lei sau de 7,4 - 7,6%”, a spus Dan Perciun.

Pentru profesorii cu grad didactic II, salariile în 2024 variau între 9718 lei și 11402 lei. În 2025, acestea vor fi de 11025 de lei - 12970 de lei, sau o majorare de 13,4 - 13,8%.

În cazul pedagogilor cu grad didactic I, care aveau în 2024 un salariu încadrat între 11 029 de lei și 12975 de lei, în 2025 leafa se va majora de la 12 675 de lei la 14 950 de lei, deci creșteri de la 1646 de lei la 1975 de lei.

Deținătorii gradului didactic superior aveau în 2024 o leafă cuprinsă între 12570 de lei - 14824 de lei, cu toate sporurile suplimentare. În 2025, aceștia vor avea salarii cuprinse între 14 250 de lei și 16 840, o creștere de la 13,4 la 13,6%. 

Totodată, vor crește și gradele manageriale de care beneficiază directorii de școli și grădinițe. „Acestea au fost stabilite în 2018 și constituie 300 de lei pentru grad managerial II, 600 de lei pentru gradul I și 1000 de lei pentru grad managerial superior. Majorările sunt de la 300 până la 1000 de lei, de la 600 până la 1500 de lei și de la 1000 la 2000 de lei, în funcție de gradul deținut”, a subliniat Dan Perciun.

O altă acțiune vizează majorarea de la 52 la 56 a claselor de salarizare pentru metodiști și conducătorii de cerc din grădinițe. 

„Comparativ cu bugetul din prima lectură, când era vorba de o majorare universală de circa 7,4%, acum ajungem la o majorare de 15,2% pentru anumite categorii, în funcție de gradele didactice care le dețin”, a subliniat ministrul Educației și Cercetării.

Dan Perciun a explicat că pentru majorarea de 35 la sută solicitată de sindicate, ar fi necesar circa 3 miliarde de lei, „ceea ce este echivalentul a aproximativ trei fonduri de investiții în drumuri sau dublu față de fondul de subvenționare pe care îl avem în Republica Moldova”. „Evident, pentru prima și a doua lectură este ireal să identificăm aceste resurse. Noi am ales o abordare în care am pus accentul pe calitate, pe măsuri adiționale pentru acele cadre didactice care fac un efort de a obține grade didactice și a-și îmbunătăți metodele de predare”, a subliniat ministrul.

Oficialul a punctat că, pe parcursul anului 2025, autoritățile vor încerca să identifice resurse suplimentare pentru a susține cadrele didactice.

Ultima majorare a salariilor cadrelor didactice a fost aplicată de la 1 ianuarie 2024, atunci când acestea au crescut cu 15%. Totodată, în octombrie 2023, profesorii au beneficiat de o plată unică de cinci mii de lei, iar personalul non-didactic - de o plată unică de trei mii de lei.

img24010461

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!