ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste o sută de cazuri de rujeolă au fost confirmate de la începutul lunii august

14:48 | 22.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Peste o sută de cazuri de rujeolă au fost confirmate de la începutul lunii august curent. Totodată, există alte 68 de cazuri suspecte care se află în proces de investigare, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cazurile suspecte și confirmate sunt înregistrate în raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia, Cahul, Ungheni, Hânceşti şi Cantemir.

În prezent, pacienții sunt izolați și se află sub supravegherea medicilor. De asemenea, angajații medicali au întreprins măsuri de promovare a sănătății privind creșterea conștientizării populației despre riscurile rujeolei și importanța vaccinării.

Autoritățile au anunțat la începutul acestei săptămâni Cod portocaliu de rujeolă pe întreg teritoriul țării, iar până la începutul noului an școlar toți copiii urmează a fi vaccinați. La fel, elevii care nu sunt vaccinați nu vor fi admiși în instituțiile de învățământ.

În primele șapte luni ale anului curent s-au constatat 37 de cazuri de rujeolă. Totodată, în luna august, numărul cazurilor a crescut semnificativ. În ultimii zece ani, în Republica Moldova, rata imunizării a constituit 95 la sută, iar acum aceasta este de până la 87 de procente. Focare de rujeolă există și în țările vecine Ucraina și România.

Medicii epidemiologi reamintesc populaţiei că rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspândește rapid. În comunitățile nevaccinate, un copil bolnav poate să infecteze alţi circa 18 copii. Boala se transmite de la o persoană la alta prin aer cu picături în urma strănutului, tusei şi a contactului cu persoana infectată. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menține 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare. În Republica Moldova, vaccinarea este efectuată cu vaccin combinat contra rujeolei, oreionului şi a rubeolei (ROR), la vârstele de un an, 6-7 ani, 14-15 ani. Vaccinarea este gratuită pentru toate persoanele eligibile.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18007491

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!