Studenții înmatriculați în anul I la Universitatea de Medicină au depus jurământul
12:16 | 30.08.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Cei 760 de candidaţi înmatriculați în anul I de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au depus astăzi Jurământul studentului, prin care s-au obligat să depună toate eforturile pentru a deveni specialiști de valoare, informează MOLDPRES.
Ceremonia de bun venit a avut loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală şi a început cu intonarea Imnului de stat al Republicii Moldova. În cadrul acesteia, studenților anului I le-a fost înmânat halatul alb, împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor.
Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, a declarat că însuşirea profesiei de medic "este un maraton de durată" care va cere de la noii studenţi perseverenţă, disciplină şi multă muncă. "Oamenii încredinţează medicului tot ce au mai scump - viaţa şi sănătatea. De aici, și acea enormă responsabilitate care se atribuie procesului de formare a specialiştilor în medicină, de aici și durata studiilor, volumul mare de informaţie şi cerinţele faţă de calitatea studiilor", a specificat Ababii.
Svetlana Cebotari, ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a menționat în cadrul ceremoniei că studiile universitare sunt una dintre cele mai importante etape ale vieţii. "Voi sunteţi viitorul, şi de profesionalismul fiecăruia dintre voi depinde încrederea şi siguranţa cetăţenilor", a adăugat Cebotari.
În acest an, la USMF „Nicolae Testemițanu” au promovat concursul 760 de candidați, dintre care 489 au optat pentru specialitatea Medicină, 141 – pentru Stomatologie, 76 – pentru Farmacie, 15 – pentru Medicină preventivă, 21 – pentru Optometrie și 18 tineri au ales Asistența medicală generală.
(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)