ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Centrul “C. Brâncuși” a fost vernisată expoziția-concurs “Saloanele Moldovei”

09:36 | 01.09.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Circa 330 de artiști plastici din R. Moldova și România și-au prezentat lucrările în cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a expoziției-concurs  de artă contemporană „Saloanele Moldovei”, care a fost vernisată ieri la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” din Chișinău. Evenimentul este dedicat Sărbătorii Naționale „Limba noastră cea română” și Centenarului Unirii,  relatează MOLDPRES.

Expoziția cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă aplicată, semnate de 127 de autori din R. Moldova și 200 – din România.

Solicitat de MOLDPRES, președintele Uniunii Artiștilor din Moldova, Dumitru Bolboceanu a menționat că aceasta este cea mai bună ediție a expoziției sus-numite. ”Artiștii plastici au adus aici cele mai reușite lucrări, care îi reprezintă. Expoziția este diversă din punct de vedere stilistic”, a precizat Dumitru Bolboceanu.

La rândul său, criticul de artă Tudor Stăvilă a afirmat că expoziția are un anumit format. ”De la o ediție la alta, crește nivelul profesionist și participă artiști plastici din aproape toate regiunile României: nume cunoscute și mulți tineri, care privesc dintr-o altă perspectivă realitatea artelor”, a subliniat Tudor Stăvilă.

Juriul  în frunte cu vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Gheorghe Dican a acordat zece premii. În posesia Premiului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova a intrat Carmen Poenaru din Bacău, România. Denis Brânzei din Galați a luat premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, iar Veaceslav Fisticanu din Chișinău – premiul Consiliului Județean Bacău.

Ovidiu Ionescu din București a obținut premiul Primăriei municipiului Bacău, iar Iurie Ursatii din Chișinău – premiul Centrului de Cultură și Arte „George Apostu” din Bacău. Gabriela Culic din București a luat premiul Muzeului Național de Artă al Moldovei,  Adriana Florea Băloiu (București) – Premiul „Mihail Grecu” al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova și Valeriu Șușnea (Buzău) – premiul  Uniunii Artiștilor Plastici din România. Alina Modyrka (Baia Mare)  s-a ales cu Premiul Primăriei municipiului Chișinău și Victor Macovei din Chișinău – cu premiul ”Nicu Enea”, acordat de UAP Bacău.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R. Moldova, Complexul Muzeal ”Iu. Antonecu” și Centrul de Cultură și Artă ”G. Apostu” din Bacău, Consiliul Județean Bacău, Primăria Bacău, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Primăria  Chișinău și Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Expoziția va fi deschisă până la 16 septembrie.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan) 

img18007724

img18007724

img18007724

img18007724

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!