Acordul privind recunoașterea documentului de călătorie Interpol va fi publicat în Monitorul Oficial
11:20 | 06.09.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Internațională a Poliției Criminale – Interpol, cu privire la recunoașterea documentului de călătorie Interpol, și decretul șefului statului privind promulgarea acesteia vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Documentul va facilita călătoria oficialilor autorităților competente ale Republicii Moldova în statele membre Interpol în vederea cooperării polițienești și pentru realizarea sarcinilor oficiale. Potrivit Acordului, posesorii actului de călătorie vor beneficia de un statut special de vize.
Legea care va fi publicată în Monitorul Oficial prevede că Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului respectiv, iar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va notifica Organizația Internațională a Poliției Criminale – Interpol despre îndeplinirea procedurilor interne pentru intrarea în vigoare a acestuia.
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Internațională a Poliției Criminale – Interpol a fost semnat la Beijing, China pe 28 septembrie 2017.
Documentul de călătorie Interpol este recunoscut oficial de către 77 de țări membre ale acestei organizații.
(Reporter N. Sandu, editor M. Jantovan)