La Chișinău a avut loc întrevederea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
19:03 | 07.09.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană Cristina Lesnic şi Vitalii Ignatiev s-au întrunit astăzi la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
La ședință au participat grupurile de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, precum și reprezentanții mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.
Discuțiile s-au axat pe procesul de implementare a prevederilor Deciziei protocolare „Privind accesul în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană, care nu desfășoară activități comerciale” din 24 aprilie 2018, în contextul lansării, la 1 septembrie 2018, în regim de testare a punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport în orașele Tiraspol și Râbnița.
Totodată, în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul liberei circulații între ambele maluri ale Nistrului.