Sala cu Orgă își va deschide stagiunea cu un concert festiv, la 40 de ani de la înființare
13:52 | 08.09.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Sala cu Orgă va celebra cei 40 de ani de la inaugurare și 30 - de la fondarea Orchestrei Naționale de Cameră cu un concert festiv, care va avea loc pe 19 septembrie. Evenimentul va marca începutul stagiunii concertistice 2018-2019 a instituției, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, directorul Sălii cu Orgă, Larisa Zubcu, a menționat că aceste două aniversări constituie repere importante pentru instituție. ”Suntem mândri de faptul că pe parcursul a 40 de ani, Sala cu Orgă a reușit să realizeze mai multe lucruri frumoase. De-a lungul celor patru decenii, pe scena noastră au evoluat o suită întreagă de artiști cu renume mondial. Sperăm că așa va fi și în continuare”, a mai spus Larisa Zubcu.
În realizarea concertului vocal-simfonic aniversar vor fi implicate toate forțele artistice ale instituției: Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, Corul Național de Cameră, dirijat de Ilona Stepan, precum și soliștii Anna Strezeva (orgă), Ion Negură (flaut), Ștefan Negură (nai) și Ion Josan (violoncel). În calitate de invitați speciali, vor participa două personalități care au lăsat o amprentă profundă în istoria Sălii cu Orgă: Svetlana Bodiul, prima organistă a instituției, stabilită în prezent în Malta, precum și violonistul Ilian Gârneț, solist de onoare al Sălii cu Orgă, care-și desfășoară activitatea în Germania. În program vor răsuna creații de J. S. Bach, L. W. Beethoven, F. Shubert, F. Devienne, F. Doppler, P. I. Ceaikovski, A. Dvorak, G. Mahler, C. Saint-Saens, G. Faure, E. Elgar, H. Villla-Lobos, A. Piazzola, E. Lazarev, B. Dubosarschi.
Primul concert în Sala cu Orgă a avut loc în data de 15 septembrie 1978. În concertul de inaugurare, când orga a răsunat pentru întâia oară la Chișinău, au participat soliștii: soprana Maria Bieșu, violoncelistul Ion Josan, organista Svetlana Bodiul, precum și Capela Corală ”Doina”, condusă de Veronica Garștea. La distanță de 40 de ani, doi dintre protagoniștii acelui eveniment – Svetlana Bodiul și Ion Josan – vor reveni pe scena Sălii cu Orgă.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)