ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislația electorală – analizată de juriști și reprezentanți ai societății civile

12:56 | 13.09.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Prevederile legislației electorale, inclusiv nevoia reglementării agitației electorale on-line, precum și proporționalitatea sancțiunilor aplicate în cazul alegerilor locale noi în municipiul Chișinău au fost discutate, la ședința de astăzi, a Comisiei juridice, numiri și imunități, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Raisa Apolschii, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, a anunțat că discuțiile vor continua în comisie și deputații vor analiza expertizele și opiniile prezentate pentru a formula propuneri în vederea îmbunătățirii legislației electorale.

La ședință au participat deputați, reprezentanți ai societății civile, juriști notorii, precum și președinta Comisiei Electorale Centrale și Secretarul de Stat al Ministerului Justiției. Potrivit datelor prezentate, până la această oră au fost 36 de cazuri de invalidare a alegerilor în Republica Moldova, în special, în scrutinele locale.

De asemenea, s-a discutat despre instrumentele de reglementare a agitației electorale pe rețelele de socializare, fără a limita dreptul la libera exprimare. Iurie Ciocan, membru CEC, a atras atenția că discuțiile despre necesitatea reglementării agitației electorale pe rețelele de socializare se poartă în întreaga lume. Potrivit lui, este cert că rețelele de socializare influențează poziția alegătorului și este nevoie de reglementări pentru pagini. O altă propunere formulată a fost limitarea cheltuielilor pentru publicitatea vizuală.

La rândul său, Sergiu Sârbu, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, a declarat că trebuie luat în calcul faptul că internetul a ajuns pe locul doi, conform sondajelor, după popularitate. ”Nu vorbim despre interdicții, ci despre reglementări clare care să asigure integritatea procesului electoral și consolidarea drepturilor electorale ale cetățenilor țării noastre”, a precizat deputatul.

Vasile Bolea, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, a propus crearea unei subcomisii în Parlament care după fiecare scrutin, în comun cu autoritatea electorală, să examineze neregulile și dificultățile apărute și să propună după caz ajustări în legislație.

Pavel Postică, director de program, Asociația Promo-LEX, a declarat că optează pentru abolirea prohibiției de agitație electorale în ziua alegerilor, excluzând secția de vot și spațiul adiacent.

De altă parte, Igor Boțan, reprezentant al Coaliției pentru alegeri libere și corecte, a opinat că ar fi bine să rămână ziua tăcerii, deoarece suntem o societate în tranziție.

Conform hotărârii Parlamentului din 12 iulie curent, Comisia juridică, numiri și imunități a fost împuternicită să analizeze, expertizeze și să evalueze legislația electorală, în conformitate cu standardele internaționale în materie de alegeri, cu referire la premisele și motivația juridică care au stat la baza invalidării alegerilor locale noi, inclusiv legate de folosirea rețelelor de socializare, precum și proporționalitatea sancțiunilor aplicate. Comisia urmează să prezinte Parlamentului, în termen de 60 de zile, concluzii și propuneri, inclusiv de perfecționare a cadrului normativ relevant în vederea asigurării integrității procesului electoral și consolidării drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii Moldova. 

img18008140

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!