ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” a fost dezvelit un bust al actorului Eugeniu Ureche

09:19 | 21.09.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Un bust al actorului de teatru și cinema, Eugeniu Ureche, cântăreț de operă, regizor și scenograf, Artist al Poporului, deținător al Ordinului Republicii, a fost dezvelit ieri seară în incinta Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din capitală. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a patra ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care se desfășoară la Chișinău în perioada 19-30 septembrie, informează MOLDPRES.

În alocuțiunea sa, directorul instituției, Petru Hadârcă, a menționat că a descoperit acest bust executat chiar de Eugeniu Ureche în 1961, în cadrul expoziției de pictură și giuvaiere a regretatului artist, vernisată în 2017, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea sa.

”Bustul era realizat în plastilină. Atunci l-am rugat pe sculptorul Ion Zderciuc să-l toarne în bronz. Cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, am reușit să facem acest lucru, fapt pentru care îi mulțumim. Fascinație și admirație pentru cei care l-au cunoscut și l-au auzit pe Eugeniu Ureche”, a accentuat Petru Hadârcă.

Prezentă la eveniment, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a subliniat că bustul este unul emblematic pentru Teatrul Național ”Mihai Eminescu”. ”Cei care l-au cunoscut pe Eugeniu Ureche nu-l vor uita niciodată. Chipul turnat în bronz de Ion Zderciuc va fi o emblemă și pentru Reuniunea Teatrelor Naționale Românești. Vă doresc realizarea unui act de cultură de neuitat aici, la Chișinău”, a mai spus ministrul Monica Babuc.

Solicitat de MOLDPRES, actorul Vitalie Rusu, ginerele actorului Eugeniu Ureche, a evocat momente inedite din biografia lui actoricească, redând felul în care se pregătea de spectacole şi nişte amintiri în legătură cu montarea piesei „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, pe care L. I. Brejnev, pe atunci prim-secretar al CC al PC al RSSM, a acceptat-o, dar să fie jucată în limba moldovenească. Astfel, traducerea s-a făcut prin schimbarea a două cuvinte: a onorabilului în onorat şi a respectabilului în respectat. 

Eugeniu Ureche s-a născut la 20 martie 1917 în satul Hârtopul Mare, judeţul Orhei. A studiat la Liceul „B. P. Hasdeu” din Chișinău (1928-1934) şi Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1934-1938) cu Gabriel Afanasiu, Alexandru Antonovski (canto) şi Maria Kosmacevskaia (mişcare scenică). A fost solist al Ansamblului de cântece și dansuri „Doina” al Filarmonicii (1942-1944), solist al Teatrului de Operă și Balet (1955-1959) și actor al trupei Teatrului muzical-dramatic „A. S. Pușkin” (1945-1979). 

În patru decenii de activitate ca actor dramatic şi cântăreţ de operă a interpretat peste 100 de roluri din dramaturgia universală şi naţională, în spectacole ca: „Regele Lear”, „Tartuffe”, „Revizorul”, „Mascarada”, „Tigrul şi Hiena”, „O scrisoare pierdută”, „Opera de trei parale”, ”Ovidiu”, „Fântâna Blanduziei” ş.a. La operă a creat roluri memorabile în spectacolele „Rigoletto” de Verdi, „Mireasa ţarului” de Rimski-Korsakov, „Demonul” de Rubinştein, „Grozovan” de Gerşfeld ş.a. În 1950, Eugeniu Ureche a fost distins cu Premiul de Stat al URSS, în 1953 - cu titlul onorific „Artist al Poporului din RSSM”, în 1967 – cu titlul onorific „Artist al Poporului din URSS” şi în 1997 – cu Ordinul Republicii. Eugeniu Ureche s-a stins din viaţă la 27 ianuarie 2005. El a fost înmormântat în Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img18008386

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!