Agenda zilei de marți, 25 septembrie 2018
08:03 | 25.09.2018 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media se va convoca în ședință.
Ora 14.00, biroul 716 B, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Aceeași comisie parlamentară va organiza audieri publice cu privire la proiectul de lege nr. 113 din 6 aprilie curent pentru completarea Codului audiovizualului.
Ora 14.00, biroul 716 B, Parlamentul Republicii Moldova.
***
Președintele Parlamentului Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării, va semna decretele de învestire pentru miniștrii desemnați. Ulterior, miniștrii desemnați vor depune jurământul de învestire.
Ora 16.00, Reședința de Stat, str. Nicolae Iorga, nr. 23.
***
Membrii Partidului Democrat din Moldova se vor reuni în ședință de lucru, în care vor fi discutate mai multe subiecte de actualitate.
După ședință, reprezentanții mass-media sunt invitați la briefingul tradițional, care va avea loc la ora 11.30 la sediul central al PDM.
***
Presa este invitată la conferința ”Energia ca Armă Politică: Cum poate schimba agenda politică deficitul de Securitate energetică”.
Ora 10.00, sediul IDIS Viitorul, Sala de Conferințe, et. II, str. Iacob Hâncu 10/1.
***
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) invită la evenimentul de prezentare a avantajelor și a practicilor intensive de producere a strugurilor de masă pe sistemul Pergola, implementate cu suportul financiar al Proiectului nominalizat.
Orele 10.00-11.00, plantația demonstrativă Daion Service, satul Miclești, raionul Criuleni (punctul de întâlnire - sediul proiectului APM, str. Alexei Mateevici 87, ora 9.00).
***
Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Orașelor din România organizează Conferința Internațională cu genericul „Dezvoltarea Locală Integrată și Creșterea Economică".
Ora 10.00, Institutul Muncii, str. Zimbrului 10.
***
În perioada 25-28 septembrie, se va desfășura Conferința Științifică Internațională ,,Știința materialelor și fizica stării condensate" (MSCMP 2018), ediția a IX-a.
Inaugurarea lucrărilor Conferinței a avut loc la ora 08.30, la Universitatea de Stat din Moldova, blocul 2, str. M. Kogălniceanu, 67.
***
Reprezentanții mass-media sunt invitați la evenimentul „Tradiția populară în vizită la Castel”.
Ora 17.00, Castel Mimi, s. Bulboaca, raionul Anenii Noi.
2. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi participă, la New York, la lucrările celei de-a 73-a Adunări Generale a ONU.
(Editor M. Jantovan)