Președintele Turciei va efectua o vizită în R.Moldova
13:37 | 15.10.2018 Categorie: Politică
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 17–18 octombrie curent, informează MOLDPRES.
La Chișinău, Președintele Turciei va avea o întrevedere cu șeful statului Igor Dodon. Totodată, astăzi Direcţia comunicare și protocol a Guvernului a anunțat că Recep Tayyip Erdoğan se va întâlni și cu Premierul Pavel Filip. Deocamdată, nu se cunoaște cu cine urmează să mai discute la Chișinău Președintele Turciei, întrucât programul exact al vizitei va fi anunțat de Președinția Republicii Moldova mai târziu.
Președintele Turciei va merge și în UTA Găgăuzia, acolo unde ar urma să fie inaugurate mai multe obiective sociale.
Presa de la Chișinău a scris anterior că în timpul vizitei lui Recep Tayyip Erdoğan, va fi inaugurată clădirea Președinției Republicii Moldova, reparația căreia a fost finanțată integral de Turcia.
(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)