ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție dedicată mareșalului polonez Józef Piłsudski a fost inaugurată în capitală

17:31 | 07.11.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Istorie al Moldovei a fost vernisată o expoziție cu genericul ”Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei și al Europei”, organizată cu prilejul Centenarului redobândirii independenței Poloniei, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, directorul adjunct al instituției, Elena Postica, a menționat că expoziția cuprinde 16  panouri cu reproduceri ale unor documente, fotografii, planuri de operațiuni militare și texte pregătite de Muzeul ”Józef Piłsudski” din Sulejowec, Polonia, și evocă personalitatea lui Józef Piłsudski (1867-1935), renumit comandant și om de stat, fără de care Polonia nu ar fi revenit pe harta Europei.

”Józef Piłsudski a fost mareșalul care a contribuit în mod decisiv la redobândirea independenței Poloniei. Renumitul comandant a devenit  simbolul redobândirii independenței Poloniei în anul 1918, atunci când, după 123 de ani de anexări, de împărțiri ale teritoriilor poloneze între Rusia, Prusia și Austria, care le-au acaparat de trei ori și au încercat să-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci și de limba, tradițiile și cultura lor, țara a revenit pe harta Europei. El a salvat Europa de bolșevism și este considerat părintele națiunii poloneze moderne”, a subliniat Elena Postică.

Prezent la eveniment, Ambasadorul Poloniei în R. Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, a afirmat că aportul lui Józef Piłsudski este cel mai important în ceea ce privește construcția statală a Poloniei. ”Prin contribuția sa, noi am reușit să edificăm un stat viabil. Celebrăm Centenarul redobândirii Independenței Poloniei cu dorința de a fi un stat liber și modern”, a accentuat Bartlomiej Zdaniuk.

La rândul său, directorul Institutului Polonez din București, Agnieszka Skieterska, a reiterat că Józef Piłsudski este un simbol al libertății Poloniei. Ea mulțumit administrației muzeului pentru găzduirea acestei expoziții  în ajunul Zilei Naționale a Poloniei.

Expoziția a fost organizată de către Institutul Polonez din București împreună cu Ambasada Poloniei în Republica Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Aceasta va fi deschisă până la 30 noiembrie.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img18009963

img18009963

img18009963

img18009963

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!