Taxa către bugetul de stat din suma mijloacelor băneşti declarate voluntar va crește
16:51 | 08.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Taxa către bugetul de stat din suma mijloacelor băneşti declarate voluntar va crește de la 3% la 6%. Proiectul de lege respectiv a fost adoptat astăzi în lectură finală de către parlament, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați și a fost votată de către 68 de deputați din cei prezenți la ședință.
Modificările legislaţiei mai stipulează că nu pot fi subiecţi ai declarării voluntare a bunurilor persoanele care au fost sau sunt subiecţi ai declarării averii şi intereselor personale conform prevederilor Legii nr. 133 privind declararea averii şi a intereselor personale, precum şi membrii familiei (soţul/soţia, copilul minor, inclusiv cel adoptiv sau persoana aflată la întreţinerea subiectului declarării) şi concubinul/concubina acestora.
Obiecte ale declarării voluntare trebuie să fie toate bunurile subiectului declarării voluntare - proprietarului de facto al acestora, dar care anterior a înregistrat juridic dreptul de proprietate pe numele unei alte persoane (proprietarul nominal), precum şi bunurile subiectului declarării voluntare declarate la valori reduse sau care nu au fost declarate.
Subiectul declarării voluntare îşi asumă pe propria răspundere că falsul în declaraţia prealabilă sau în notificarea cu privire la declararea voluntară a bunurilor este pasibilă de răspundere penală.
(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)