Regimul de confidențialitate aplicat de BNM este considerat echivalent celor aplicate în țările UE
14:47 | 09.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a inclus Banca Națională a Moldovei (BNM) în lista autorităților de supraveghere din statele non-membre ale UE, ale căror regimuri de confidențialitate pot fi considerate echivalente celor aplicate în țările Uniunii Europene. Decizia a fost luată după ce ambele instituții au agreat în iunie 2018 ca R. Moldova să participe la un exercițiu de evaluare a regimului de confidențialitate în scopul facilitării cooperării transfrontaliere, informează MOLDPRES.
Evaluarea pozitivă de către ABE va facilita schimbul de informații dintre BNM și autoritățile de supraveghere ale UE și va deschide posibilitatea pentru participarea băncii centrale moldovenești la colegiile de supraveghetori care monitorizează grupurile bancare din UE. Cinci dintre acestea (Banca Transilvania din România, Societe Generale din Franța, Intesa Sanpaolo din Italia, Procredit din Germania și Erste Group din Austria) operează în Republica Moldova. Suplimentar, Banca Națională a Moldovei va putea începe procesul de aderare la Acordul de Cooperare dintre ABE și autoritățile de supraveghere din țările Europei Centrale și Sud-Est (Inițiativa de la Viena).
„Evaluarea pozitivă a ABE este o etapă suplimentară în consolidarea colaborării țării noastre cu Uniunea Europeană și țările din regiune, precum și recunoașterea efortului de fortificare a cadrului legislativ și de reglementare în sectorul bancar din Republica Moldova", a declarat Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea.
Guvernatorul Sergiu Cioclea și viceguvernatorul Cristina Harea au discutat perspectivele de colaborare cu conducerea ABE reprezentată de Andrea Enria, președintele ABE, și Slavka Eley, responsabilă de piețele bancare, produse și inovații. În cadrul întrevederii, avute la sediul organizației, la Londra, oficialii BNM au prezentat progresul implementării Directivelor UE în domeniul financiar-bancar și desfășurarea reformelor promovate de autoritățile naționale.
ABE este o autoritate independentă a Uniunii Europene, creată în anul 2011, cu scopul de a asigura un cadru eficient şi consecvent de reglementare şi supraveghere prudenţială în întregul sector bancar al UE. Aceasta face parte din Sistemul european al supraveghetorilor financiari (SESF) și are ca obiective principale menţinerea stabilităţii financiare în UE şi asigurarea integrităţii, eficienţei şi bunei funcţionări a sectorului bancar.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)