ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei filme moldovenești au fost prezentate la Londra

10:35 | 13.11.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Filmele moldovenești de scurt metraj „Ana”, „Evadare” și „Chers Amis” au fost proiectate la Londra. După prezentare, cei peste 350 de participanți la eveniment au avut posibilitatea de a degusta vinuri produse în Republica Moldova și de a admira lucrările pictorului moldovean Constantin Botezat, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, peliculele prezentate abordează probleme cu care se confruntă păturile social vulnerabile din Republica Moldova, dar și din alte țări, inclusiv cele înalt dezvoltate.

Evenimentul a întrunit oficiali britanici, reprezentanți ai conducerii BERD și funcționari din cadrul băncii, membri ai corpului diplomatic, oameni de afaceri, reprezentanți ai mass-mediei locale, precum și ai comunității moldovenilor din Marea Britanie. Proiecția filmelor a fost urmată de discuții cu regizorii Natalia Șaufert, Nicolae Negară și Valeriu Andriuță.

Evenimentul a fost organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova în Marea Britanie, cu scopul promovării imaginii țării noastre.

(Reporter N. Sandu, editor A. Răileanu)

img18010138

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!