1500 locuri de muncă vor fi create la Cahul, la noua fabrică a companiei Dräxlmaier
15:00 | 23.11.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi noua fabrică a companiei Dräxlmaier, deschisă la 15 octombrie curent, în subzona Cahul din cadrul Zonei Economice Libere Bălți. Aceasta este cea de-a patra fabrică deschisă în Republica Moldova de producătorul de cablaje auto Dräxlmaier. Proiectul investițional este în valoare de peste 20 milioane de euro și prevede crearea a circa 1500 locuri de muncă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a guvernului.
Premierul a fost informat despre activitatea întreprinderii și a discutat cu angajații, în majoritate tineri, despre condițiile de muncă. Aceștia sunt instruiți chiar la fabrică de către profesori din România. Recrutarea și pregătirea viitorilor angajați a început în paralel cu lucrările de construcție – instruirea specialiștilor s-a desfășurat atât în fabrica din municipiul Bălți, cât și în locațiile Dräxlmaier din România. În prezent, la fabrica cu o suprafață de circa 19 mii metri pătrați, activează aproape 400 de persoane, care lucrează în două schimburi. Până în toamna anului viitor, numărul acestora va crește până la 1500. Salariul mediu al angajaților din cadrul ZEL Bălți este de circa 11 mii de lei.
Fabrica din Cahul este cea mai modernă fabrică a grupului Dräxlmaier – investiții considerabile s-au făcut pentru dezvoltarea infrastructurii și utilităților publice. În acest scop, guvernul a venit cu o contribuție de 20 milioane de lei. Astfel, a fost dezvoltat sistemul energetic, rețelele de asigurare cu apă, canalizare, liniile de iluminare externă, drumul de acces și parcarea. De asemenea, clădirea a fost conectată la rețeaua de gaze naturale, pentru a crea angajaților condiții bune de lucru.
Reprezentanții companiei au menționat că extinderea afacerii și inițierea noului proiect a fost posibilă datorită stabilității economice din Republica Moldova și condițiilor favorabile create pentru mediul de afaceri. Investițiile companiei în țara noastră se cifrează la peste 100 milioane de euro, iar în total, în cadrul celor 4 fabrici au fost create circa 7 mii de locuri de muncă.