Salariul mediu lunar a crescut cu 12%
13:55 | 26.11.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 26 nov. /MOLDPRES/. Salariul mediul lunar a crescut cu 12 la sută în trimestrul III al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut și a constituit 6507 lei, informează MOLDPRES.
Astfel, salariul angajaților din sfera bugetară a constituit 5 624 lei, fiind cu 12,7 la sută mai mare decât în trimestrul III al anului 2017. Totodată, în sectorul economic, leafa a fost de 6 845 lei, înregistrând o creștere de 11,6 la sută.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), cele mai mari salarii, de 14 mii de lei, le-au avut angajații din sectorul informațiilor și telecomunicațiilor. Aceștia sunt urmați de salariații din domeniul financiar și cel privind producția energiei electrice și termice. Cele mai mici salarii le au angajații din domeniul artei, agriculturii și alimentației publice.
Indicele câștigului salarial real pentru trimestrul III 2018, față de trimestrul III 2017 a fost de 108,9%, sau în creștere cu 8,9%.