ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dorin Chirtoacă este noul preşedinte al Partidului Liberal

13:51 | 01.12.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Fostul primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost ales astăzi preşedinte al Partidului Liberal (PL), în cadrul celui de-al V-lea Congres extraordinar al formaţiunii, transmite MOLDPRES.

Fostul preşedinte al PL, Mihai Ghimpu, care a stat la cârma partidului 20 de ani, a fost ales în calitate de preşedinte de onoare al liberalilor.  

„Președintelui ales îi urez să fie și munte, și mare. Munte – ca să poată rezista tuturor furtunilor și mare – care să poată porni valurile, atunci când este nevoie să lupți și pentru țară”, a spus Ghimpu.

Dorin Chirtoacă a deținut funcția de vicepreședinte al partidului începând cu anul 2005, iar în 2010 a fost numit prim-vicepreședinte al PL.

Partidul Liberal este un partid politic de dreapta unionist din Republica Moldova. Partidul Liberal este succesorul de drept al Partidului Reformei, constituit la 5 septembrie 1993.

img18010795

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!