Au fost făcute totalurile Campaniei naționale de promovare a lecturii „Să citim împreună!”
16:03 | 06.12.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 6 dec. /MOLDPRES/. Peste 20 de localități din țară au găzduit în acest an întâlniri cu cititorii în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Campaniei naţionale de promovare a lecturii „Să citim împreună!”, desfășurate în perioada ianuarie-decembrie, care s-a încheiat astăzi printr-o conferință de totalizare la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău, informează MOLDPRES.
Ediţia din acest an a fost consacrată cărţilor „Lumina glasului lăuntric” de Vasile Romanciuc și „Îngerii dispar în ploaie” de Aurelian Silvestru. Ambele volume au apărut cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în cadrul Programului de editare a cărţii naţionale şi au fost repartizate în bibliotecile publice din ţară prin intermediul oficiului „Rezerva națională de publicații” al Bibliotecii Naționale.
Solicitată de agenţie, directoarea instituţiei, Claudia Balaban, a menţionat că scopul campaniei este de a promova lectura și cartea de valoare în satele şi oraşele ţării. „Până acum câţiva ani, campania se numea „Copiii Moldovei citesc o carte”. Ne-am dat însă seama că, de rând cu copiii, citesc cărţile recomandate şi adolescenţii, şi maturii. La sugestia părinţilor şi profesorilor, am modificat denumirea proiectului. Din păcate, sunt sate în care timp de 20 de ani n-a călcat picior de scriitor. Tocmai de aceea noi ne-am propus ca proiectul nostru să ajungă în mai multe localități din țară”, a subliniat Claudia Balaban.
Poetul Vasile Romanciuc a afirmat că grație aceste campanii, a înțeles că anul 2018 poate fi considerat pentru el anul copiilor frumoși. „M-am convins că avem copii frumoși, deștepți și talentați. Aceste întâlniri ne oferă bucurii şi ne fac să înţelegem că ceea ce ai făcut ajunge la cititor – cartea e pusă la lucru. Pentru că numai cartea poate să ne dea răspuns la întrebările care ne frământă. Adeseori se spune că copiilor nu le place cartea, ci mai mult telefonul mobil. Este o alarmă falsă. Mulți copii ne-au spus că citesc împreună cu părinții. De casa în care se citesc povești diavolul nu se apropie – se teme de lumină. Iar cartea seamănă lumină”, a accentuat Vasile Romanciuc.
Scriitorul Aurelian Silvestru a subliniat că „Îngerii dispar în ploaie” este a patra carte a sa, inclusă în campania naţională „Să citim împreună”. „Mă consider un autor cu experienţă în acest proiect. Am o mare satisfacţie să mă întâlnesc cu cititorii, sunt energizat de ei. Întâlnirile de la sate sunt deosebite, fiindcă acolo găseşti multă inocenţă, puritate şi sinceritate. Și de astă dată m-am convins că nu copiii au învățat de la noi, ci noi de la ei. Pentru că în fața cititorului te vezi ca într-o oglindă”, a mai spus Aurelian Silvestru.
În cadrul evenimentului, cei mai activi cititori au fost distinși cu diplome de merit.