Vicepremierul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova
12:01 | 14.12.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a avut joi o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. La ședință au mai participat reprezentanți ai Biroului politici de reintegrare, precum și ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, comunică MOLDPRES.
Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul întrevederii, părțile au discutat despre accederea mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare neutre în traficul rutier internațional, importul medicamentelor în partea stângă a Nistrului, precum și subiectul cu privire la cooperarea în domeniul telecomunicațiilor.
O atenție sporită a fost acordată aspectelor ce țin de situația din perimetrul Zonei de Securitate. Claus Neukirch a propus organizarea unei ședințe separate dedicate subiectului respectiv și elaborarea unei metodologii de reglementare și investigare a incidentelor din Zonă.
Totodată, Cristina Lesnic a menționat despre faptul desfășurării, la data de 13 decembrie curent, la Tiraspol a reuniunii Grupului de lucru pe problemele economice.
Oficialii au efectuat o analiză amplă a rezultatelor obținute în procesul de negocieri pe parcursul anului 2018 și au evidențiat prioritățile pentru anul următor.