ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru oameni de creație din R. Moldova au devenit laureați ai premiilor Academiei Române

12:43 | 15.12.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Un scriitor și trei cercetători din R. Moldova au devenit laureați ai premiilor Academiei Române pentru anul 2016. Ceremonia de înmânare a premiilor a avut loc joi la București, în prezența membrilor Adunării Generale a Academiei Române, informează MOLDPRES.

Astfel, scriitorul Dumitru Crudu a primit premiul ”Ion Creangă” în domeniul literaturii pentru cartea de proză ”Salutări lui Troţki”, iar academicianul Ion Guceac - premiul ”Nicolae Titulescu” în domeniul științe juridice pentru lucrarea ”Constituția la răscruce de milenii”. 

Membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, Mariana Șlapac, a primit premiul ”Mihail Kogălniceanu” în domeniul științe istorice și arheologie pentru lucrarea ”Cetăţile bastionare din Moldova (sfârşitul secolului al XVII-lea - mijlocul secolului al XIX-lea)” și doctorul habilitat în filologie, profesorul universitar Vasile Bahnaru a obținut premiul ”Bogdan Petriceicu-Hasdeu” în domeniul științe filologice și literatură pentru lucrarea ”Calvarul limbii române în timpul dominaţiei sovietice”.

Solicitat de MOLDPRES, profesorul universitar Vasile Bahnaru a menționat că premiul care i-a fost conferit reprezintă cea mai înaltă distincție acordată de Academia Română în domeniul filologiei.

La rândul său, scriitorul Dumitru Crudu a afirmat că de-a lungul timpului, premiul Academiei Române a fost decernat la toți scriitorii români importanți. ”Mă bucur că mi-a fost apreciată munca mea de ani de zile la volumul de proză „Salutări lui Troțki””, a subliniat Dumitru Crudu.

Potrivit organizatorilor, Academia Română acordă un număr de 81 de premii, purtând, fiecare, numele unei personalităţi din domeniul cultural sau științific reprezentat în cele 14 secții ale Academiei Române: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației. Din totalul celor 81 de premii, pentru anul 2016 au fost acordate 70.

img18011235

img18011235

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!