54 de lucrători migranți sau rude ale acestora vor primi finanțare nerambursabilă pentru dezvoltarea afacerilor
12:06 | 20.12.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Un număr de 54 de lucrători migranți sau rudele de gradul I ale acestora vor beneficia de granturi pentru lansarea sau dezvoltarea unei afaceri prin Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”. Contractele cu aceștia au fost semnate astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.
Beneficiarii vor primi finanțare nerambursabilă în sumă de până la 250 mii de lei.
Prezentă la eveniment, Iulia Costin, secretar general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, a declarat că în ultimii ani autoritățile au întreprins mai multe acțiuni pentru a facilita activitatea întreprinderilor mici și mijlocii. Printre acestea se numără implementarea ghișeului unic, lansarea mai multor programe de finanțare dedicate antreprenorilor, reducerea numărului organelor de control și a actelor permisive.
Programul „PARE 1+1” este destinat lucrătorilor migranți și/sau rudelor de gradul întâi ale acestora care doresc să investească în lansarea sau/și dezvoltarea unei afaceri proprii. Acesta activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu sub formă de grant. Recent, guvernul a decis extinderea programului cu încă trei ani, până în 2021. Potrivit Cadrului bugetar pe termen mediu pe perioada 2019-2021, pentru finanțarea programului vor fi alocate 40 mln lei anual, care vor permite cofinanțarea a circa 480 de afaceri ale lucrătorilor migranți și/sau rude de gradul I ale acestora.