MADRM a prezentat bilanţul anului curent şi priorităţile pentru 2019
14:45 | 20.12.2018 Categorie: Economie
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Anul 2018 a fost unul complicat pentru sectorul agroindustrial din ţară, însă avem şi multe rezultate promiţătoare, potrivit lui Nicolae Ciubuc, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM), care a prezentat astăzi un raport de activitate pentru anul care se încheie, transmite MOLDPRES.
“Anul 2018 a fost destul de dificil, mai ales din punct de vedere instituţional, deoarece a fost creată o nouă structură ministerială care a cumulat trei domenii deosebit de importante. Totuşi, în paralel cu activităţile organizatorice, am reuşit mai multe creşteri, pe toate cele trei segmente gestionate de MADRM”, a specificat Nicolae Ciubuc.
Potrivit ministrului, principalele obiective trasate la începutul anului au fost practic realizate. “Am îndeplinit mai multe angajamente prevăzute de Acordul de Asociere, pentru a asigura concordanţa cu cadrul legal european, am sporit finanţarea în sectorul agroindustrial, stimulând modernizarea şi creşterea competitivităţii sectorului agroindustrial, am majorat investiţiile în infrastructura regională şi locală, sporind, astfel, accesul populaţiei la servicii publice de calitate. Totodată, am consolidat capacităţile instituţionale ale entităţilor în domeniul mediului, pentru a asigura funcţionarea eficientă a sectorului”, a explicat oficialul.
Nicolae Ciubuc a subliniat că pe parcursul anului curent, ministerul a înregistrat creşteri ramurale de circa 12% ale producţiei globale, 22 la sută constituie sporul investiţiilor în agricultură. În acelaşi timp, exporturile au crescut cu aproape 16%, peste 50 de mii de cetăţeni au obţinut, în perioada de referinţă, acces la servicii de calitate de apă şi sanitaţie şi au fost lansate 60 de afaceri în agricultură.
“Toate aceste rezultate ne fac să fim optimişti şi să ne propunem scopuri ambiţioase pentru anul următor. Astfel, în 2019, vom continua să ne conformăm Acordului de Asociere cu UE, vom promova reforme, facilitând accesul la pieţe noi de desfacere, vom creşte competitivitatea sectorului agroindustrial prin investiţii în infrastructura post-recoltare. Avem planuri pentru eficientizarea Fondului Ecologic Naţional, crearea noului concept de management al deşeurilor solide şi elaborarea planului naţional de împădurire. De asemenea, încă o sută de mii de oameni trebuie să aibă acces la apă şi canalizare”, a estimat Ciubuc.
La finele conferinţei de bilanț, ministrul a înmânat 28 de certificate beneficiarilor de granturi în cadrul proiectului “Agricultura competitivă în Moldova”, susţinut de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională.