ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák, va întreprinde o vizită în Republica Moldova

18:08 | 17.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei Miroslav Lajčák va vizita Republica Moldova în perioada 17-19 ianuarie pentru discuții cu înalți oficiali de la Chișinău. De asemenea, oficialul slovac se va deplasa în regiunea transnistreană, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

În cursul discuţiilor, interlocutorii vor aborda relaţiile bilaterale moldo-slovace, cooperarea în cadrul organizaţiilor regionale şi multilaterale, reglementarea transnistreană, procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, rolul Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, alegerile parlamentare din R. Moldova, etc.

 

img19000376

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!