ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Performanțele lui Dmitri Voloșin, câștigătorul maratonului în condiții extremale, au fost apreciate de Pavel Filip

19:11 | 21.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu Dmitri Voloșin, președintele organizației sportive obștești „Sporter”, câștigătorul maratonului în condiții extremale, desfășurat la 14 ianuarie curent, în Yakutia, Federația Rusă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

În semn de recunoștință pentru performanțele sportivului, premierul i-a înmânat Diploma de onoare a guvernului, subliniind că participarea acestuia la diverse competiții aduce o plusvaloare imaginii țării noastre pe arena internațională. În același timp, Pavel Filip a apreciat implicarea lui Dmitri Voloșin în acțiunile de caritate și organizarea ultimului maraton în scopul colectării de fonduri pentru reabilitarea unei fetițe. „În acest caz, orice ajutor este important. De aceea, ne vom alătura și noi în oferirea suportului necesar”, a adăugat premierul.

Pe lângă domeniul sportului, Dmitri Voloșin s-a afirmat și în sectorul tehnologiilor informaționale. Acesta este fondatorul unei companii IT, care se numără printre primii rezidenți ai Moldova IT Park. În context, premierul s-a interesat despre condițiile de activitate în cadrul parcului, subliniind că executivul va continua să depună eforturi pentru sporirea atractivității pieței IT în Republica Moldova.

Dmitri Voloșin a apreciat îmbunătățirea legislației în sectorul IT, accentuând că în cadrul parcului pot fi valorificate numeroase oportunități. În prezent, compania testează agenda electronică pentru elevi, iar începând cu 1 septembrie curent, aceasta va putea fi implementată în toate instituțiile de învățământ.
 
Dmitri Voloșin a alergat o cursă caritabilă de 50 de kilometri, la -60 de grade Celsius, devenind primul sportiv care reușește o asemenea performanță. În timpul apropiat, acesta planifică organizarea unui maraton internațional, care va reuni sute de amatori ai sportului extrem. 

img19000490

img19000490

img19000490

img19000490

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!