ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salvatorii au ajutat în ultimele 24 de ore mai multe ambulanţe să ajungă la pacienţi

12:39 | 29.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Angajaţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în ultimele 24 de ore pentru a tracta 10 unităţi de transport, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU,  salvatorii au venit în ajutor oamenilor aflați în dificultate în următoarele raioane: Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cimișlia și UTA Găgăuzia.

Astfel, în apropierea satului Cobusca Nouă din raionul Anenii Noi, salvatorii au efectuat lucrări de tractare a două autoturisme derapate. De asemenea, salvatorii au intervenit în localitatea Popeasca, Ștefan Vodă, în satul Valea Perjei, Taraclia, dar și în satul Bugeac, raionul Comrat unde au ajutat echipajele serviciului medical să ajungă la pacienți.

Potrivit datelor Administraţiei de Stat a Drumurilor, pe parcursul zilei de 28 ianuarie, în țară la lucrările de deszăpezire și împrăștierea materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 152 unităţi de tehnică și 211 persoane, fiind împrăștiate circa 444 tone de material antiderapant.

 

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!