ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Paul Packer și Alexandr Bilinkis au fost decorați de către președintele parlamentului

16:40 | 29.01.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Președintele Comisiei SUA pentru Conservarea Patrimoniului American peste Hotare, Paul Packer și președintele Comunității evreiești din Republica Moldova, Alexandr Bilinkis au fost decorați de către președintele parlamentului Andrian Candu, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

”Medalia democrației”, cea mai înaltă distincție a parlamentului, i-a fost acordată lui Paul Packer în semn de înaltă recunoștință pentru suport în edificarea unei societăți în spiritul toleranței, nediscriminării și respectării drepturilor cetățenilor de toate etniile în R. Moldova, precum și pentru contribuții meritorii la dezvoltarea relațiilor dintre țara noastră și SUA.

Președintelui Comunității evreiești, Alexandr Bilinkis i-a fost acordată distincția pentru contribuții meritorii în consolidarea coeziunii sociale și dezvoltarea statului de drept în conformitate cu obiectivele stabilite de Parlamentul Republicii Moldova.

Tot astăzi, parlamentul a inaugurat o expoziție de fotografii și documente istorice de comemorare a victimelor Holocaustului. Expoziția surprinde imagini cutremurătoare care reflectă istoria Holocaustului pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Un album de familie moldovenesc evreiesc și 15 imagini alb-negru înfățișează realitățile și trăirile oamenilor care au trecut prin calvarul antisemitismului.

Expoziția mai cuprinde și o selecție de carte, documente istorice și de arhivă, memorii, studii și cercetări despre Holocaust. Documentele, editate în limbile română, engleză și rusă, sunt oferite de Biblioteca evreiască ”I. Mangher”.

Expoziția va fi deschisă pentru public până la sfârșitul săptămânii.

Evenimentul face parte din programul de acțiuni organizate de parlament, în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Moldova și Guvernul Republicii Moldova, pentru a comemora victimele Holocaustului. Acesta se va încheia cu premiera închisă a filmului ”Who will write our history” la cinematograful Patria ”Emil Loteanu”. Filmul documentar este o premieră mondială și va fi proiectat în Europa, SUA, Canada, în diverse muzee şi centre comunitare din întreaga lume.

img19000768

img19000768

img19000768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!