ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei moldoveni au murit iar alţi patru au ajuns la spital în urma unui accident produs în Ucraina

09:38 | 08.02.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Guvernul Republicii Moldova a dispus crearea unei Celule de Criză pentru a monitoriza și a ajuta cetățenii țării noastre care au avut de suferit noaptea trecută într-un accident de circulație produs în regiunea Vinnița, Ucraina, comunică MOLDPRES.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Pușcașu, a specificat că în urma accidentului cu implicarea unui microbuz cu 12 pasageri la bord, trei moldoveni au murit iar alţi patru au ajuns la spital cu traumatisme. “Celula de Criză formată, va monitoriza situația și va lua decizii privind transportarea victimelor acasă. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu autoritățile va perfecta procedurile și va transporta corpurile neînsuflețite ale persoanelor decedate, dar și va aduce în țara noastră oamenii care s-au ales cu traumatisme în urma accidentului”, a spus Pușcașu.

IGSU a lansat linia fierbinte la telefonul 02278-50-32 pentru informații suplimentare rudelor și apropiaților persoanelor care au avut de suferit.     

 

 

 

img19001083

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!