Directorii instituțiilor de învățământ și angajații MAI vor primi salarii mai mari
14:00 | 11.02.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Directorii de grădinițe, școli și colegii vor primi salarii mai mari, în medie cu 1000-1200 de lei. Executivul a aprobat astăzi modificările necesare pentru a motiva unele categorii de angajați, salariile cărora nu au fost majorate în urma implementării noii legi cu privire la salarizare, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a cabinetului de miniștri.
Pentru a elimina deficiențele existente, vor fi majorate valorile minime de referinţă pentru calcularea salariilor a circa 4 mii de persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ.
Potrivit aceluiaşi document, vor fi majorate şi salariile subofiţerilor, dar şi ofiţerilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acest caz, majorările vor constitui aproximativ 500 și 800 de lei, de care vor beneficia 9500 de angajaţi ai MAI.
De asemenea, potrivit acestui proiect, cinci consilieri ai Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor vor avea venituri mai mari. Modificările erau necesare pentru că aceste persoane primeau salarii mai mici decât subalternii lor.
Pentru efectuarea majorărilor sunt necesare 138 milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul de stat. Introducerea modificărilor în Legea bugetul de stat pentru acest an a fost aprobată de către guvern prin asumare de răspundere. Conform aceluiași principiu, în cadrul ședinței de astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat încă șase proiecte.
„A fost necesar să o facem, luând în considerare funcţionalitatea redusă a parlamentului acum. Aţi văzut că am analizat puţin şi am venit cu unele ajustări în Legea cu privire la salarizare şi cu alte lucruri importante care a trebuit să le facem şi care nu aşteaptă până când vom avea alt parlament funcţional”, a precizat premierul Pavel Filip.