ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poetul Grigore Vieru a fost omagiat la 84 de ani de la naştere

14:20 | 14.02.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. Zeci de oameni s-au adunat astăzi la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chişinău, pentru a-i aduce un omagiu regretatului poet, în ziua în care el ar fi împlinit 84 de ani, informează MOLDPRES.

Printre aceştia au fost scriitori, compozitori, ziarişti, oameni de cultură, profesori, elevi şi copii.

Prezent la eveniment, secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a menționat că astăzi Grigore Vieru, supranumit un Eminescu al Basarabiei, este omagiat în instituțiile de învățământ, în bibliotecile și muzeele din întreaga țară. ”Este obligația noastră morală de a-i aduce un omagiu poetului, opera căruia a contribuit într-un mod aparte la înrădăcinarea valorilor naționale în spiritul neamului nostru. Grigore Vieru trăiește și după moarte prin versurile sale, care ne-au pătruns până în adâncul sufletului şi care ne trezesc sentimente deosebite”, a subliniat  Igor Șarov.

La rândul său, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu a remarcat că Grigore Vieru constituie pentru noi un model moral, un model de scriitor implicat totalmente în viața cetății. ”El a cântat ca nimeni altul frumusețea limbii române, idealurile noastre românești. De asemenea, ca profesioniști ai scrisului, el ne-a rămas ca un model de scriitor. Grigore Vieru este iubit pentru sinceritatea și simplitatea scrisului său, o simplitate profundă, așa cum este cea a apei de izvor”, a accentuat Arcadie Suceveanu.

Solicitat de MOLDPRES, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Grigore Vieru este un poet al copiilor și al celor maturi, un poet al tuturor. ”Ieri, la Iași, la o manifestare dedicată poetului, am menționat că în 1968 a apărut volumul său intitulat ”Numele tău”, care a reorientat literatura noastră, mentalitatea noastră estetică pe alt făgaș – pe făgașul normalității, cu revenire la valorile noastre, la izvoare, cum zicea el, la etic, estetic și la sacru”.

În context, scriitorul Nicolae Dabija a spus că  despre Grigore Vieru-omul vorbim la timpul trecut, iar despre Grigore Vieru-poetul – la timpul viitor. ”Poezia lui nu se învechește, este mereu actuală. Pretutindeni, unde ne ducem noi, scriitorii, în școli, suntem întâmpinați cu cântece pe versurile lui Grigore Vieru.  El face parte din noi”, a remarcat Nicolae Dabija. Totodată, Raisa Vieru, soţia regretatului poet, a menţionat că Grigore Vieru nu este uitat. „Adeseori, sunt invitată la diverse manifestări dedicate poetului în gimnazii, licee şi grădiniţe. Cel mai mult mă bucură faptul că mulţi dintre cititorii săi spun că el ne lipseşte mult şi că astăzi avem nevoie de Grigore Vieru”, a subliniat  Raisa Vieru.

În aceeași zi, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost organizată o amplă manifestare dedicată poetului, iar la Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă” a fost lansată culegerea „Anotimpuri și culori”, care include cântece pentru copii de Grigore Vieru, în prelucrarea muzicală de Eugen Mamot.

Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererâta, judeţul Hotin, în prezent raionul Briceni. El este autorul volumelor de versuri ”Alarma”, ”Muzicuţe”, ”Mama”, ”Numele tău”,  ”Aproape”, ”Un verde ne vede”, ”Taina care mă apără”, ”Rădăcina de foc” ș.a. Grigore Vieru este şi autorul ”Abecedarului”. Opera sa a fost tradusă în engleză, rusă, germană, italiană, bulgară şi în alte limbi. În 1988 i-a fost acordată cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare ”H. Ch. Andersen”. În 1996 a fost decorat cu ”Ordinul Republicii”. În 1990 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române, iar în 1993 -  membru corespondent al acesteia. S-a stins din viaţă la 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. În prezent, mai multe şcoli din R. Moldova, un bulevard din capitală şi o stradă la Iaşi, România, îi poartă numele.

img19001284

img19001284

img19001284

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!