Centrul de sănătate din Ceadâr-Lunga a fost deschis după reconstrucţie
10:53 | 17.02.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Centrul de sănătate din municipiul Ceadâr-Lunga a fost deschis recent după ce a fost reconstruit şi modernizat, transmite MOLDPRES.
Instituţia este situată în clădirea policlinicii municipale, fiind amenajată cu echipament modern.
Potrivit Svetlanei Duleva, şeful Direcţiei principale pentru sănătate şi protecţie socială din UTA Gagauz-Yeri, acest Centru de sănătate corespunde tuturor normelor şi cerinţelor unei instituţii de medicină primară.
„Au fost modernizate sălile de consultaţii, de proceduri, pentru tratamentul fără internare etc., fiind comod şi confortabil atât pentru pacienţi, cât şi pentru specialişti”, a afirmat Svetlana Duleva.
Pentru renovarea centrului de la Ceadâr-Lunga, din bugetul autonomiei au fost alocaţi cinci milioane de lei.