ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Întrevedere Pavel Filip - Ana Birchall: Vom continua proiectele de cooperare bilaterală

16:06 | 18.02.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall. Oficialii au făcut un schimb de opinii privind cooperarea bilaterală în domeniile energetic, de mediu, educațional și cultural, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a guvernului. 

Premierul a exprimat recunoștință României pentru suportul constant acordat. „Mulțumim pentru tot ce a făcut România pentru Republica Moldova. Este important că ne-ați acordat ajutor atunci, când am avut cea mai mare nevoie. Asta înseamnă prietenie adevărată”, a menționat Pavel Filip.

În mod special au fost evidențiate proiectele de interconectare energetică, de reconstrucție a grădinițelor, a edificiilor culturale, livrarea microbuzelor școlare, dar și proiectele de mediu, inclusiv curățarea albiei râului Bâc.

Părțile au convenit să continue cooperarea în aceste domenii și să realizeze înțelegerile la care s-a ajuns în cadrul ședinței comune a Guvernelor de la Chișinău și București. Între acestea și eliminarea tarifelor la roaming între țările noastre.

Vicepremierul Ana Birchall a menționat că aceste conexiuni sunt cele mai bune poduri între Republica Moldova și România. „Am fost și suntem mereu alături de Republica Moldova. Venirea mea la Chișinău este și o continuare a celor discutate la ședința comună a Guvernelor noastre”,  a spus Ana Birchall.

În altă ordine de idei, premierul Pavel Filip a felicitat România cu prilejul preluării primei președinții la Consiliul Uniunii Europene, exprimându-și încrederea că aceasta va fi una de succes și va aduce beneficii și Republicii Moldova.

Oficialii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind alegerile parlamentare din țara noastră. Premierul a accentuat că autoritățile vor asigura toate condițiile necesare pentru desfășurarea unui scrutin corect, transparent, în conformitate cu standardele internaționale.

img19001385

img19001385

img19001385

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!