Două oficii poștale renovate au fost inaugurate în raionul Nisporeni
09:08 | 22.02.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Două oficii poștale renovate au fost deschise ieri în satele Milești și Seliște din raionul Nisporeni, transmite MOLDPRES.
Prezent la evenimentul de inaugurare, Veaceslav Dragot, șeful Direcției logistică a ÎS "Poșta Moldovei", a menționat că renovarea oficiilor poștale este un proiect de succes al întreprinderii. “Sunt sigur că angajații instituției vor rămâne mulțumiți de schimbările produse, care au adus în birouri tehnică de calcul modernă și mobilier confortabil", a spus Dragot.
La rândul său, directorul Centrului de poștă Nisporeni, Nicolae Drăgan, a declarat că la Nisporeni se muncește mult pentru a aduce plusvaloare întreprinderii prin sporirea calității serviciilor prestate. Dovadă a acestui fapt sunt oficiile poștale renovate în ultimul an în satele Grozești și Bărboieni.
Până la finele anului curent în ţară urmează să fie instalate 15 oficii poştale de tip sandwich şi să fie redeschise după renovare şi modernizare zeci de oficii în mai multe localităţi rurale.