Colectările ilicite de bani în școlile și grădinițele din capitală au fost interzise
13:48 | 22.02.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Colectările ilicite de bani în școlile și grădinițele din capitală au fost interzise. Un ordin în acest sens a fost emis de Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău, transmite MOLDPRES.
În ordinul semnat de șefa Direcției, Rodica Guțu, este stipulat că sunt interzise colectările ilicite de bani sub orice pretext, cum ar fi presupusele taxe de înmatriculare în instituțiile cu finanțare de la buget, asigurarea cu manuale de alternativă, prestarea serviciilor educaționale suplimentare, consultații academice, efectuarea lucrărilor de reparație, amenajarea și dotarea instituțiilor de învățământ, organizarea activităților extrașcolare. Totodată, a fost interzisă acceptarea oricăror beneficii din partea elevilor sau familiilor acestora.
Directorii școlilor și grădinițelor din capitală urmează să informeze angajații și părinții despre ordinul emis de Direcția educație. Persoanele care nu vor respecta prevederile ordinului și ale actelor legislative ce interzic colectările ilicite de bani, vor fi trase la răspundere în conformitate cu legislația, mai este stipulat în document.
Colectarea banilor în instituțiile de învățământ este interzisă și de Codul educației, în care este stipulat că „personalului didactic, științifico-didactic, științific și de conducere din învățământ îi este interzisă primirea de bani sau de alte foloase sub orice formă din partea elevilor, studenților, familiilor acestora, precum și din partea organizațiilor obștești ale părinților”.