ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un atelier de confecționare a mărțișoarelor a avut loc la un muzeu din capitală

13:55 | 22.02.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Peste 60 de copii au participat ieri la un atelier de confecționare a  mărțișoarelor cu genericul „Mărțișorul – patrimoniu milenar de valoare mondială”, care a avut loc la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, organizat în parteneriat cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, informează MOLDPRES.

Printre aceștia au fost elevi de la Centrul de Educație Estetică „Lăstărel”, Instituția Publică Liceul Teoretic „Hyperion” din orașul Durlești și alte instituții de învățământ.

Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției gazdă, Petru Vicol a menționat că acest eveniment a devenit tradițional și este organizat în fiecare an. 

În continuare, meșterul popular Eugenia Moldovanu, conducător al Studioului de meșteșuguri „Tezaur” de la Centrul de Cultură și Tineret al municipiul Bălți, a prezentat un master-class de confecționare a mărțișoarelor din fibre vegetale, în forma unui înger decorativ din paie, pe care copiii îl vor completa cu frumoase mărțișoare din lână și bumbac, create în cadrul atelierului.

Alt atelier a fost prezentat de către meșterul popular Natalia Cangea, conducător al Cercului Împletitul din pănuși „Povestea mâinilor” de la Centrul de Cultură și Tineret din orașul Criuleni, care a venit la eveniment împreună cu discipolii. Natalia Cangea a demonstrat modul de confecționare a diverselor tipuri de mărțișoare și a prezentat etapele de confecționare a unei compoziții decorative în formă  de mărțișor-pom.

Practicile culturale asociate zilei de 1 martie au fost incluse în luna decembrie 2017, în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, fiind o inițiativă comună a Republicii Moldova, României, Bulgariei și Macedoniei.

img19001526

img19001526

img19001526

img19001526

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!