ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevi din școlile din stânga Nistrului au participat la un atelier de prezentare a obiectelor pentru prelucrarea lânii

14:35 | 23.02.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Peste 60 de elevi din instituțiile de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului au participat astăzi la un atelier cu genericul ”Povestea firului de lână”, organizat de Biroul politici de reintegrare în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, informează MOLDPRES.

Prezent la eveniment, șeful Biroului politici de reintegrare, Marian Gherman, a menționat că scopul evenimentului este de a promova valorile culturale naționale și tradițiile strămoșești.

În cadrul manifestării, directorul adjunct al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Elena Cojocari, le-a povestit elevilor despre procesul de prelucrare a lânii și obiectele legate de țesutul covoarelor, prosoapelor și a altor piese din acest produs.

Solicitată de agenție, Elena Cojocari a afirmat că a încercat să-i convingă pe copii că pe ambele maluri ale Nistrului trăiesc aceeași oameni cu dragoste față de tot ce este tradițional, de ocupațiile ancestrale pe care le-au avut strămoșii noștri și care determină esența noastră.

”Sunt foarte bucuroasă de faptul că copiii, chiar dacă locuiesc la etaj, sunt interesați să cunoască procesul de prelucrare a lânii, cumpără produse din lână naturală și asta deja e bine. Le-am prezentat obiectele de patrimoniu din colecțiile muzeului, legate de prelucrarea lânii, începând cu foarfecele de tuns lâna, pieptenele, scărmănătorile, stativele, războaiele, furca, roata de tors etc., care ne-au fost transmise din generație în generație”, a subliniat Elena Cojocari.

La sfârșit, elevii au prezentat un recital de folclor muzical.

img19001554

img19001554

img19001554

img19001554

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!