Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău va prezenta comedia ”Panică la Grand Hotel”
13:34 | 27.02.2019 Categorie: Cultură
Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Un spectacol intitulat ”Panică la Grand Hotel” după Ray Cooney, în regia lui Sandu Vasilache, va avea loc vineri, 1 martie, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, spectacolul ”Panică la Grand Hotel” este o comedie de situaţie, cu multe încurcături, unde se încâlceşte şi se descâlceşte, în ritm alert, o sumedenie de probleme ce rezultă din aventurile amoroase ale personajelor principale. Şi aici – agitaţie, uşi trântite, o fereastră „ucigaşă” şi un mort… viu. Sandu Vasilache mai recurge la un şiretlic: inversând sexul personajelor din piesă, aduce în scenă (după Chiriţa lui Alecsandri) o protagonistă femeie jucată de un bărbat.
În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” își așteaptă publicul la spectacolul ”Migraaaanți sau prea suntem mulți în nenorocita asta de barcă” de Matei Vișniec. Potrivit autorului, sunt 1,2 milioane de persoane care au venit din Orientul Apropiat, au trecut marea și au venit în Europa. ”Europa, de la al Doilea Război Mondial încoace, niciodată nu a fost confruntată cu un astfel de flux de imigranți. Am cules lucruri uluitoare despre ce se întâmplă în cursul traversărilor respective și am dat, la un moment dat, peste o poveste care mi s-a părut și ea demnă de a fi tratată într-o piesă”, afirmă Matei Vișniec.
Sâmbătă, 2 martie, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul ”Livada de vișini” de Anton P. Cehov, la Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Doctor de femei” de Georges Feydeau, iar la 18.30, la Teatrul Național ”Eugene Ionesco” – spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri și la ora 19.00, la Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”COCO Chanel – Oglinzi”, realizat după cartea lui Edmonde Charles-Roux.
Duminică, 3 martie, la ora 17.00, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc spectacolul ”Don Quijote”, balet în trei acte, după un episod din romanul ”Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes Saavedra, autor - Ludwig Minkus, la 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov și la Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Made in Moldova” de Constantin Cheianu.
În aceeași zi, la ora 18.30, Teatrul Național ”Eugen Ionesco” va prezenta spectacolul ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Invitația la vals”, după romanul omonim al prozatorului și dramaturgului român Mihail Drumeș.