PDM a chemat reprezentanţii blocului „ACUM” la negocieri
10:25 | 01.03.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Partidul Democrat din Moldova (PDM) a transmis scrisori reprezentanților blocului politic „ACUM” pentru a începe negocierile de creare a unei noi coaliții de guvernare. Anunțul a fost făcut astăzi, 1 martie, în cadrul unui briefing susținut de vicepreședintele PDM Vladimir Cebotari, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, PDM a anunțat chiar după închiderea secțiilor de votare că este gata să demareze procesul de negocieri pentru crearea unei noi coaliții de guvernare. „Noi nu ne dorim alegeri anticipate, aceasta este opțiunea noastră. Alegerile anticipate înseamnă o frână pentru dezvoltarea economică, ar însemna stoparea proiectelor începute, ar duce Republica Moldova în haos”, a spus Vladimir Cebotari.
El a adăugat că formațiunea pe care o reprezintă a transmis scrisori cu îndemn la negocieri doar reprezentanților din blocul „ACUM”, fiind excluse pentru moment alte scenarii. „Mizăm pe maturitate şi responsabilitate, pentru că de o astfel de clasă politică are nevoie societatea”, a specificat Cebotari.
Tot astăzi, conducerea PDM a făcut publice principiile care vor sta la baza negocierilor, dar şi a viitoarei guvernări.