Agenda zilei de miercuri, 6 martie 2019
08:00 | 06.03.2019 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Oficiul Naţional al Viei și Vinului (ONVV) invită reprezentanții mass-media la Conferinţa Naţională a Filierei Vitivinicole, cu subiectul „Anul Vitivinicol 2018”.
Ora 10.00, Centrul de Excelență TEKWILL, sala de conferințe, str. Studenților, 9/11.
***
Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) invită la evenimentul de lansarea oficială a proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană (UE) prin Cadrul Unic de Suport al UE pentru anii 2017-2020, acordat prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.
Orele 09.30-12.00, Sala Roșie, Centrul „Summit Events & Conference Centre”, str. Tighina, 49/3.
***
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu" organizează o noua ediție a campaniei „Donează Sânge, Fii Erou!".
Orele 08.30-16.30, Aula B ,,Nicolae Eșanu", str. N. Testemițanu, 20.
***
Conducerea Inspectoratului General al Poliției și a Asociaţiei pentru Protecţia Vieţii Private vor semna un acord de cooperare în vederea promovării domeniului protecţiei datelor cu caracter personal şi al dreptului la viaţa privată.
Ora 10.00, Inspectoratul General al Poliției, str. Tiraspol, 11/1, sala de Protocol.
***
Biblioteca Națională a Republicii Moldova va inaugura expoziția cu genericul „Femeia basarabeană‚ un argument al eternității”.
Ora 11.00, Spațiul expozițional, et. I, blocul central, str. 31 August, 78.