În următoarele zile vom avea vreme frumoasă
09:38 | 07.03.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. Vreme frumoasă şi caldă promit meteorologii în următoarele zile, dar mai cu seamă vineri, 8 martie, când este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii, transmite MOLDPRES.
Astfel, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), mâine se aşteaptă temperaturi de-a dreptul văratice, mercurul termometrelor ajungând până la 20 de grade de căldură, ziua. Se va încălzi şi noaptea - în această perioadă valorile termice se vor situa între 4-8 grade Celsius.
Sâmbătă şi duminică, deşi va fi la fel de cald, în mare parte de ţară se aşteaptă ploi de scurtă durată. Este vorba, în special, de nordul şi sudul ţării. De luni vremea se va răci, înteţindu-se şi ploile, în toate regiunile ţării, însă meteorologii afirmă că aceste decalaje termice corespund normelor şi încă este prematur să ne deprindem cu temperaturi avansate.
"Martie este o lună destul de capricioasă, cu posibile treceri de la arşiţă la îngheţuri. Trebuie de ţinut cont că în luna martie sunt posibile următoarele fenomene: ceaţă (în medie 2-6 zile), depuneri de chiciură şi polei (1-3 zile), gheţuş (circa cinci zile) şi viscole (o zi). Se pot semnala descărcări electrice, dar probabilitatea lor este mică (nu mai mult de 2-4 cazuri în 10 ani). Dintre fenomenele meteorologice primejdioase, cel mai mare pericol în luna martie îl prezintă vânturile puternice şi ninsorile abundente. Ele se semnalează în medie o dată în şase ani. Sunt posibile, de asemenea, depuneri intensive de polei (în medie o dată în 20 ani) şi viscole puternice (în medie o dată în 40 ani)”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la Serviciul Hidrometeorologic.