ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Campioana europeană la lupte Anastasia Nichita a primit un apartament din partea statului

17:56 | 15.03.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip i-a înmânat astăzi cheile de la noul său apartament campioanei europene la lupte la categoria sub 23 de ani, Anastasia Nichita, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Decizia de acordare a locuinței a fost aprobată azi în ședință de guvern. Prim-ministrul a felicitat-o pe tânăra campioană și a menționat că executivul va susține în continuare performanța, iar cei care vor munci și vor avea rezultate frumoase vor fi apreciați de stat.

„Așa cum poartă faima unei țări un sportiv de performanță nu o face nimeni. Și mândria pe care o resimțim noi atunci când este arborat drapelul Republicii Moldova, nu are margini”, a spus Pavel Filip.

Și antrenorului sportivei, Tudor Cîrlan, a fost distins cu Diploma de Onoare a Guvernului. Totodată, premiul special pentru antrenorii care formează sportivi de excepție a fost majorat, în aceeași ședință, de la 3 mii la 50 de mii de lei.

Premierul a solicitat, de asemenea, Ministerelor Finanțelor și Educației, în comun cu Agenția Proprietății Publice să elaboreze un Regulament prin care din fiecare Parteneriat Public Privat pe care le au ministerele să fie constituită o rezervă a guvernului pentru premierea sportivilor care înregistrează rezultate remarcabile.

„Noi întotdeauna vorbim că mulți dintre sportivii de performanță părăsesc Republica Moldova. Cred că această susținere acordată sportivilor de către stat va fi un motiv suplimentar să-i ținem acasă”, a conchis Pavel Filip.

Luptătoarea Anastasia Nichita a devenit în premieră campioană europeană Under 23. Asta după ce s-a clasat pe locul 2 în 2017 și 2018. Anastasia Nichita a concurat până acum la 10 Campionate Mondiale și Europene la nivel de cadeți, tineret sau Under 23 și de fiecare dată a urcat pe podium.

img19002110

img19002110

img19002110

img19002110

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!