Trei partide care au acces în legislativ şi-au constituit fracţiunile parlamentare
13:41 | 21.03.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. PSRM, PDM şi Partidul "ŞOR” au anunţat că şi-au constituit fracţiunile parlamentare, comunică MOLDPRES.
Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor este formată din 35 de deputați şi va fi condusă Zinaida Greceanîi, vicepreședinte a fost ales Corneliu Furculiță, iar funcţia de secretar va fi exercitată de Vasile Bolea.
Fracţiunea PDM va fi constituită din 30 de deputaţi, iar preşedintele acesteia va fi Pavel Filip.
Blocul „ACUM” a anunţat că îşi va anunţa decizia în următoarele zile.
Partidul Politic "ŞOR" a anunţat că fracţiunea va fi compusă din şapte deputaţi şi va fi condusă de Ilan Şor, vicepreşedinte a fost desemnat Petru Jardan, iar funcţia de secretar va fi exercitată de Maria Albot.